Absolventă a Facultății de Arhitectură din cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism ‘Ion Mincu’, a profesat atât în țară, cât și în străinătate în cadrul unor birouri de arhitectură. Proiectul ei de suflet rămâne până în acest moment lucrarea sa de diplomă, cu care a participat la numeroase expoziții și a obținut aprecierea unui juriu internațional.
Un spirit organizat și cu inițiativă, pune mare accent pe etapele premergătoare proiectului, pe care le urmează îndeaproape pentru a obține un rezultat optim.
Absolvent al Facultății de Arhitectură de Interior secția Design de Produs a Universității de Arhitectură și Urbanism ‘Ion Mincu’, a urmat studii de specialitate în cadrul Umeå Institute of Design, profesând în continuare în străinătate unde a acumulat o experiență vastă în proiectarea de design industrial.
În intreg procesul pe care îl parcurge se folosește de metode de design pe care le aplică și în proiecte de natură socială, prin teme de implicare civică.
Experiența sa, proiectele patentate și realizate, alături de aptitudinile unui bun pedagog îl califică în munca sa și în titlul de asistent universitar pe care îl ocupă în prezent ca doctorand.